🟦🟨🟥 România s-a întors cu o salbă de medalii și, în premieră, a cucerit și titlul de Campioană Europeană de la Campionatul European de Culturism și Fitness care s-a desfășurat la Santa Susanna în Spania. Sportivii lotului național au cucerit 25 de medalii de aur, 12 medalii de argint și 8 medalii de bronz, situându-se astfel pe locul I, în clasamentul pe națiuni. Delegația României a fost condusă de președintele Federației Române de Culturism și Fitness, Gabriel Toncean.
”Nu vă pot descrie bucuria și entuziasmul pe care îl resimțim, știind că am reușit să dovedim că suntem cei mai buni și că România are sportivi excepționali. Este un rezultat istoric, în spatele căruia a stat o muncă titanică, atât din partea sportivilor și a antrenorilor, cât și a echipei Federației Române de Culturism și Fitness. Suntem mândri că am putut reprezenta cu cinste România!”, a declarat președintele FRCF, Gabriel Toncean, subliniind totodată că este pentru prima dată când România obține titlul de Campioană Europeană.
„Într-o competiție foarte puternică cu aproape 1.000 sportivi din 41 de țări, România a devenit Campioană Europeană pentru prima dată în istoria Federației Române de Culturism și Fitness, detronând Spania, care a fost și țara gazdă sau alte țări puternice cu tradiție și rezultate în frumosul nostru sport! Nu vă pot exprima ce sentimente frumoase și unice trăiesc datorită aceastei victorii imense! Dedic special această victorie familiei mele, echipei Federației Române de Culturism și Fitness: sportivi, antrenori, președinți de cluburi și tuturor celor care au crezut în mine, înțelegând că toate proiectele sănătoase pe termen mediu și lung se fac cu pași mărunți și siguri”, a declarat la întoarcere în țară, președintele FRCF, Gabriel Toncean.
Campionatul European de Culturism și Fitness s-a desfășurat la Santa Susanna în Spania. A fost o competiție acerbă în care s-au înscris 1.000 sportivi din 41 de țări. Sportivii lotului național au cucerit 45 de medalii, iar imnul României a răsunat de 25 de ori, atunci când au urcat pe prima treaptă a podiumului, în cele 3 zile de competiție!