La Campionatul Balcanic de culturism și fitness de la Drobeta Turnu Severin participă peste 150 de sportivi din șapte țări balcanice. Președintele Federației Internaționale de Culturism și Fitness, Dr. Rafael Santonja este prezent la această competiție internațională la invitația președintelui Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), Gabriel Toncean.
„Dobeta Turnu Severin devine în aceste zile, capitala culturismului din Balcani. Organizarea acestei competiții internaționale este de fapt un pas spre revenirea la normalitate. O atfel de competiție nu se poate desfășura fără implicare, așadar revenim la normalitate cu implicarea oamenilor, de aici din Drobeta. În catalogul anual al Federației, în care sunt menționați sportivii și competițiile organizate, va fi menționat de acum și Drobeta Turnu Severin și va intra astfel în istoria culturismului”, a precizat președintele FRCF Gabriel Toncean, care a mulțumit totodată autorităților locale pentru implicarea în organizarea Campionatului Balnic de Culturism și Fitness.
Președintele Federației Internaționale de Culturism și Fitness, Dr. Rafael Santonja a subliniat că un aport important îl are conducerea FRCF, care face astfel legătura între administrație, Federație și performanță.
”Această competiție este importantă pentru că oferă sportivi cu o pregătire foarte bună și îi propulează spre Campionatele Europene și Mondiale. Sportul înseamnă sănătate, sportivitate și bucurie! Haideți să îndrumăm cât mai mulți oameni să facă sport”, a declarat președintele IFBB, Dr.Rafael Santonja .
Și Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin s-a arătat încântat de organizarea Campionatului Balcanic considerând că acest fapt va influența pozitiv imaginea orașului și totodată va avea și consecințe economice benefice.
La conferința de presă organizată cu prilejul organizării Campionatului Balcanic de Culturism și Fitness au fost prezenți doi sportivi de elită, Adina Ivașcu campioană națională și balcanică la Bodyfitness și Florentin Corbeanu și el campion național și balcanic și vicecampion european la disciplina Mens Physique. Cei doi sportivi și-au exprimat dorința de a fi din nou pe podium și de a-și păstra titlurile câștigate până în prezent.
Comenteaza
You must be logged in to post a comment.