România va găzdui Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness în perioada 11-12 iunie ce se va desfășura la Drobeta Turnu Severin. Președintele Federației Internaționale de Culturism și Fitness, Dr. Rafael Santonja a onorat invitația președintelui Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), Gabriel Toncean  și va fi prezent la competiția de la Drobeta Turnu Severin.  De altfel, Dr. Rafael Santonja și-a arătat permanent susținerea pentru România care s-a făcut remarcată la nivel internațional, în culturism și fitness.

”România a dovedit că este o forță a culturismului mondial iar prezența președintelui IFBB, Dr. Rafael Santonja  atestă încă o dată acest fapt. Vizita domnului președinte ne onorează  și ne obligă totodată să menținem ștacheta cât mai sus, atât în ceea ce privește organizarea competițiilor de talie internațională în țara noastră, cât și cu privire la nivelul de pregătire al sportivilor pentru a reprezenta cu cinste România în competiții”, a declarat președintele FRCF, Gabriel Toncean.

 La Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness de la Drobeta Turnu Severin, România va  participa cu un lot lărgit, format din 70 de sportivi. 

”Este o perioadă încărcată pentru sportivi, pentru că impune efort și pregătire consecventă. Sportivii selecționați fac de ani buni performanță și știu deja că nimic nu se obține ușor și rezultatele vin întotdeauna după o muncă susținută și o pregătire asiduă”, a declarat unul dintre antrenorii lotului, Costel Torcea.  Maestrul a precizat totodată că principalul obiectiv  pentru această competiție este  obținerea titlului de Campioni Balcanici pe țări, pentru al cincilea an consecutiv.

La Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness de la Drobeta Turnu Severin vor participa aproximativ 150 de sportivi din țările balcanice.