🏅Câștigătorii categoriei “Echipa anului – competiţii mixte”, au fost sportivii Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, iar Ioana Bârsan și Lucian Popa au ridicat premiul echipei noastre.
🏆 Gabriel Toncean, vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Sport, prezent la eveniment, a declarat că: “Gala Sportului Românesc 2023 a fost un prilej extraordinar de a înțelege potențialul sportiv real al României, potențial pe care acum am curajul să-l definesc ca fiind unic. Suntem o națiune care începe să învețe cum să-și valorizeze potențialul, cum să-și descopere și să-și pună în valoare viitorii campioni care încă sunt obturați de mecanismele unui sistem care se schimbă în permanență și pe care avem datoria de a-l face nu doar funcțional, ci și performant. E misiunea pe care e timpul să ne-o asumăm cu toții. Suntem pe drumul cel bun!
Am fost onorat să mă implic în acest proiect de suflet și să stau alături de oameni care iubesc și prețuiesc sportul și care înțeleg ce înseamnă sportul și performanța pentru România! De asemenea aduc mulțumiri speciale colegilor din ANS, împreună cu care am reușit să realizăm acest frumos proiect!”
👏🏻Felicitări, tuturor sportivilor români! Suntem mândri de voi!
Felicitări, Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport și întregii echipe, pentru organizarea acestui deosebit eveniment! A fost o onoare ca membri ai Lotului Național al FRCF să fie prezenți și câștigători în cadrul Galei.
••••
Gala Sportului Românesc 2023, a fost un eveniment organizat de Agenția Națională pentru Sport, alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Asociația Presei Sportive din România, Fundația Casa Campionilor și numeroși alți parteneri publici și privați dedicați excelenței, la Ateneul Român din București.