Președintele FRCF, Gabriel Toncean,  a fost prezent la Madrid, la sediul Federației Internaționale de Culturism și Fitness, unde a avut o întâlnire de lucru, cu președintelui IFBB, dr. Rafael Santonja! Cei doi oficiali au discutat despre câteva proiecte importante ce vizează în mod special organizarea unor competiții internaționale de Culturism și Fitness, în următoarea perioadă, în țara noastră.

”Am trecut în revistă ultimele detalii referitoare la Cupa Europeană, care va avea loc în 12 Septembrie la Sibiu. Am primit vestea îmbucurătoare că președintele IFBB va fi prezent și la Campionatul Național, în zilele de 10 și 11septembrie, la Sibiu, prilej cu care va participa la oficierea ceremoniei de premiere. Nu în ultimul rând, împreună cu președintele Rafael Santonja am creionat strategia Federației Balcanice pentru 2022 și am stabilit câteva detalii referitoare la Campionatul Mondial din 2022, competiție pe care avem onoarea să o găzduim în Cluj-Napoca. De asemenea, am vorbit și despre dezvoltarea cursurilor organizate de către Federația Română de Culturim și Fitness și despre diversificarea lor, astfel încât să fim competitivi la cel mai înalt nivel”, a precizat, Gabriel Toncean, președintele FRCF.

La  întâlnire oficială de lucru de la sediul Federației Internaționale de Culturism și Fitness din Madrid, președintele FRCF, Gabriel Toncean, a fost însoțit de Daniel Oprea și Cătălin Manolache din cadrul FRCF.